Cum „clasa de master” a transformat Wharfie Time în cicatrici „bântuitoare” ale lui GF… și greșeala din 2027 pe care Freo nu o poate face – coloana Will Schofield

După patruzeci și opt de ore și încă mă simt rău pentru fanii Fremantle.

Pentru că dacă ești un jucător sau un suporter Freo, acesta este un mod la fel de brutal pe cât ai putea pierde o mare finală.

Urmărește fiecare meci din AFLW LIVE și fără reclame în timpul jocului pe FOX FOOTY, disponibil pe Kayo Sports | Nou în Kayo? Înscrieți-vă acum și primiți prima lună pentru doar 1 USD.

A lăsat baza de fani dincolo de distracție și complet devastată. Am simțit asta când am găzduit radio talkback pe 6PR timp de două ore imediat după joc

Șaptezeci la sută erau fani Freo care au fost zdrobiți, dezamăgirea lor amestecată cu mândrie pentru echipa lor. Au fost povești despre oameni în ultimii ani de viață sau povești despre oameni pe care i-au pierdut în trecut. A fost profund emoționant.

Douăzeci la sută erau fani de pe Coasta de Vest care dădeau dovadă de respect și simpatie.

Zece la sută au fost fani West Coast care au adus o atitudine pe care încă nu o înțeleg. “Aspirat, Freo. Ar trebui să-ți fie rușine. Te-ai sufocat.” Mi s-a părut destul de dezgustător.

Pentru oricine a realizat vreodată ceva în viața lor, în orice domeniu, este nevoie de multă muncă grea pentru a realiza orice. Imaginați-vă că vi s-ar fi smuls asta în patru minute și cât de nasol ar fi?

Dar nu pot să mă uit la acel joc și să simt altceva decât empatie pură pentru un grup de jucători care tocmai și-au pus viețile fotbalistice în joc după un an incredibil – și pur și simplu nu au reușit.

Așa că l-am simțit pentru Josh Treacy după ratarea de pe margine. L-am simțit pentru căpitanul, Alex Pearce, când stătea întins pe gazon – ar fi fost o eternitate pentru el – în mijlocul MCG. L-am simțit pe Justin Longmuir, care avea cea mai brutală expresie de devastare pe față.

În acest moment, nu știu cum te-ai întors din asta.

FAGAN … CAPRA

Dar să luăm un moment pentru a recunoaște Brisbane. Ce echipă incredibilă. Și ce antrenor incredibil.

Brisbane a câștigat această mare finală. Fremantle nu a pierdut-o.

Având în urmă cu 17 puncte, cel mai mare nivel de joc și aparent ieșit din luptă cu patru minute de la final, aproape fiecare echipă AFL din istorie ar fi pierdut acea mare finală. Dar marca Brisbane este doar „găsește o modalitate de a câștiga”. Și au făcut-o din nou pe cea mai mare scenă pentru a revendica un trei turbă.

Nu cred că vreo altă echipă ar fi putut reuși.

Chris Fagan trebuie să fie cel mai bun antrenor al tuturor timpurilor – din cauza modului în care Lions au revendicat aceste trei steaguri. Nu au făcut-o niciodată pe calea ușoară. Nu s-au clasat pe primul loc și s-au calificat pentru o mare finală după ce au câștigat finale consecutive pe teren propriu. Au câștigat steaguri după victoriile de la începutul finalei Gabba și triumfurile preliminare în deplasare. Da, au făcut-o cu o parte foarte talentată, dar Fagan a obținut tot ce este mai bun de la unii jucători, în special jucători de rol.

Cred că speculațiile cu privire la viitorul lui Fagan au fost puțin lipsite de respect. Știu că este o poveste interesantă, dar Fagan poate face ce vrea. El va ști când va fi momentul potrivit. Poate să antreneze încă 10 ani dacă îi place sau să plece în apusul soarelui.

„MASTERCLASS” ULTIME

La moștenirea Fagan a fost și modul în care și-a instruit echipa să se ocupe de Wharfie Time.

Ceea ce a făcut Brisbane, mental ca colectiv, în ultimele patru minute, trebuie să se reducă la antrenament.

Jucători individuali au ridicat, mai ales Will Ashcroft. Grupul, per total, a fost curat și dur, având atingerea și înțelepciunea de a ști ce să facă în momentele mari. Experiența de a juca patru mari finale la rând a trecut și ea.

Dar ideea lui Fagan de a nu juca doar Wharfie Time jucătorilor săi în ultima întâlnire de echipă cu o zi înainte de Marea Finală, ci și de a le împuternici să o folosească ca energie atunci când inevitabil se joacă? A fost un masterclass de coaching și mentalitate.

Aproape toți jucătorii din Brisbane din interviurile de după meci au făcut referire voluntară la mișcarea lui Fagan. Au simțit că energia se răstoarnă complet când Fagan le-a spus să folosească Wharfie Time ca și cum ar fi propria lor activare.

Cea mai apropiată experiență pe care am avut-o de a contracara ceva de genul Wharfie Time este tradiția „Never Tear Us Apart” de la Port Adelaide. Ar cânta melodia la Adelaide Oval și ar fi cronometrat-o astfel încât, când s-a terminat bataia finală, arbitrii să arunce mingea. Următorul lucru pe care îl știi, ar fi un flux uriaș de energie Power și ar da lovitura în primele trei sau patru goluri ale jocului.

Dar între 2015 și 2018, Eagles au venit cu un plan, condus de Adam Simpson, de a-l combate. În timp ce cântecul era redat, noi, ca grup defensiv, stăteam în buzunarul din spate într-o grămadă. Chiar și atunci când s-a cântat nota finală, am fi încă într-o grămadă. Apoi mergeam la pozițiile noastre… și știi ce? Arbitrii nu au luat niciodată mingea fără ca toată lumea să fie pregătită. Arbitrii ar fi suflat, spunându-ne să ne grăbim. Dar, în cele din urmă, a ucis complet atmosfera din Adelaide.

Am folosit asta pentru noi înșine. Când atinge ritmul final al cântecului, atunci este vorba despre noi.

Asta a făcut Brisbane.

E MORT WHARFIE TIME?

Mulți oameni vorbesc despre Wharfie Time și dacă ar trebui să continue și anul viitor. Unii consideră că nu ar trebui să se mai vadă niciodată pentru că acum este blestemat. Dacă clopotele ar suna anul viitor, le-ar readuce amintiri brutale pentru fani și jucători.

Dar cred că Freo trebuie să aducă Wharfie Time înapoi. Să nu o faci anul viitor ar fi ca dubla ucidere. Ar acorda credit pentru ceea ce s-a întâmplat în Marea Finală din 2026, apoi s-ar feri de asta.

De menționat că atunci când s-a jucat – după un gol de la Fremantle când echipa era în sus cu 17 puncte – nu a fost când se joacă de obicei. Dockerii îl folosesc în mod normal când sunt în jos, când jocul este aproape și au nevoie de un lift. Sâmbătă s-a jucat aproape de sărbătoare.

Nu cred că acesta a fost motivul pentru care Fremantle a pierdut jocul. Dar s-ar putea să fi fost un motiv pentru care Lions a câștigat-o – pentru că o așteptau și gata mental pentru asta.

Marile finale nu sunt separate de talent. Ei nu sunt despărțiți de anul în care ați avut parte de ele.

Sunt despărțiți de momente și mentalitate.

Dockerii nu s-au sufocat. Nu l-au aruncat. Exista un mare risc ca să fie uimiți, dar și-au jucat absolut curajul.

În schimb, premiera s-a redus la patru minute în care Brisbane a gestionat mai bine momentul și a realizat jocuri masive.

DUREREA PIERDEREI

Sunt momente de la pierderea Marii Finale pe care nu le uiți niciodată.

Am pierdut marea finală din 2015 în mod convingător în fața lui Hawthorn. Nu-mi amintesc parada cu o zi înainte. Nu-mi amintesc jocul în sine sau chestiile de după joc. Nu-mi amintesc zborurile spre și dinspre Melbourne și „binevenit acasă” din Perth.

Tot ce îmi amintesc sunt momente din joc pe care mi-aș fi dorit să le revin. În afară de a simți că aveam cizme de beton înainte de joc, îmi amintesc patru cazuri din 2015:

– Fiind pe spate și uitându-mă pe Luke Hodge ridicând din umeri, apoi dând cu piciorul într-un gol.

– Să am mingea chiar la intersecția arcului de 50 de metri, să caut înăuntru o lovitură care a fost pornită, să ratez un coechipier cu aproximativ 10 cm – o lovitură pe care aș fi mai lovit-o de 1000 de ori înainte în cariera mea – și să-i dau lui Hawthorn un gol din cifra de afaceri.

– Depășirea unui concurs pe aripă, care a permis Hawks să iasă din spate și să înscrie

– Văd că mingea mi se aruncă cu mâna peste cap după ce am primit o apăsare greșită, ceea ce a dus la un alt gol al lui Hawks.

Toate acele momente par că ar fi fost ieri. Nu mă vor părăsi niciodată, niciodată.

Și vor exista momente din meciul de sâmbătă care îi vor bântui pe jucătorii de la Fremantle pentru totdeauna – chiar dacă aceștia revin și vor câștiga un mandat de premier, ceea ce nu este o garanție.

Treacy nu va uita niciodată golul ratat din careu. Nu acesta este motivul pentru care Freo a pierdut – Pat Voss a mai lovit un gol la scurt timp după aceea – dar Treacy nu va uita niciodată spatele.

Oscar McDonald nu va uita niciodată că a pierdut acel concurs unu-la-unu cu Logan Morris. McDonald nu a greșit prea mult, dar tot nu-l va părăsi niciodată.

Caleb Serong nu va uita niciodată, niciodată că a fost dezbrăcat de Zac Bailey într-un meci unu-la-unu în defensive 50. Serong ar putea fi cel mai bun din AFL în acest tip de situație, dar în acel moment al unei Mari Finale, Bailey l-a smuls de el și a lovit un gol într-o secundă.

Pentru Matty Johnson, imaginea durabilă va fi el urmărind spatele saritorului lui Hugh McCluggage din Brisbane prin mijlocul solului, după ce inițial a fost pe partea greșită a lui, deși era la doar un metru.

Iar Judd McVee va trebui să trăiască cu un pas greșit, în timp ce Charlie Cameron s-a învârtit, a luat piciorul cât de curat ți-ai dori și a lovit poarta.

Acele momente dintr-o mare finală pierdută? Nu le primești niciodată înapoi.

UNDE SĂ ACUM PENTRU FREO?

Ar fi o tentație pentru Dockers să nu urmărească Marea Finală, având în vedere cât de competitivi au fost și natura chinuitoare a înfrângerii.

Dar aproape îți garantez că o vor urmări. Cred că vor face o revizuire a meciului fie luni, fie marți, o vor face devreme și vor învăța.

Luni după ce am pierdut marea finală din 2015, antrenorul Adam Simpson a început revizuirea echipei cu viziunea lui Jeremy McGovern, care îl ajută pe Luke Hodge să declanșeze. Hodge era pe spate după un concurs mare înainte ca „Gov” să treacă și să-l ajute să se ridice.

„Simmo”, care venise la Eagles din Hawthorn, era murdar. El a spus în esență: Nu mă lăsa să văd niciodată un jucător ajutând un adversar într-o mare finală. Amintiți-vă, asta a fost la doar câteva zile după o pierdere în marea finală.

A fost o piesă interesantă de coaching despre mentalitate. Era vorba despre încercarea de a obține acea limită a nevoii de a fi mai nemilos decât opoziția. Întrebarea a fost: l-ar fi ajutat Hodge pe Gov să dezvolte? Pot să-ți spun chiar acum, nu. Ar alerga Sam Mitchell și ar ajuta Luke Shuey sau Matt Priddis să dea de la pământ în acest caz? Nu, nu ar face-o.

Deci, Dockerii ar trebui să revizuiască cu siguranță pierderea din Brisbane.

Pe lângă acele momente pe care jucătorii nu le vor uita niciodată, am crezut și că câțiva jucători și-au pierdut picioarele mult prea des, ceea ce probabil a trecut neobservat după aceea. Este înrădăcinat în craniul meu că nu poți să-ți pierzi picioarele, mai ales ca un backman. Câțiva jucători nu au fost atât de duri și duri pe cât și-ar fi dorit în momentele în care ar fi putut opri goluri. Și sunt momente în care ar fi putut să dea goluri și nu.

CEL MAI PRESENT PROBLEMA LISTĂ

Dockerii vor avea mișcare între acum și runda de deschidere. Nicio echipă de mare finală nu se aliniază de obicei la fel în runda 1 anul următor.

Linia din spate este cea mai mare zonă de urmărit. Pearce poate să nu fie acolo, corpul lui Brennan Cox nu a rezistat, Luke Ryan îmbătrânește, McDonald este un jucător de rol și McVee a fost în și ieșit din lateral, în ciuda faptului că a jucat bine în Marea Finală. Pentru o echipă care a fost, fără îndoială, cea mai bună echipă defensivă din competiție, există câteva întrebări evidente de răspuns.

Ei îl vor pierde și pe Sam Switkowski, precum și alte modificări ale listei.

Dar calea lui Fremantle către răscumpărare se rezumă la mentalitate. Jucătorii trebuie să găsească o modalitate de a transforma dezamăgirea zdrobitoare în motivație pentru a deveni o echipă mai bună.

Nu trebuie să se întâmple prea multe cu planul lor de joc. O mare greșeală pe care am făcut-o la Eagles în 2016, după ce am pierdut decisivul din 2015, a fost să încercăm să fim cu 50% mai mari, cu 50% mai buni, cu 50% mai în formă și cu 50% mai puternici. Tocmai jucasem în Marea Finală și eram a doua cea mai bună echipă în 2015, așa că nu trebuia să mergem la acea extremă. Cea mai mare greșeală pe care o pot face echipele este să adopte o atitudine „trebuie să fim de 10 ori mai buni”.

Freo trebuie doar să fie aceeași echipă care a fost anul acesta. Fă asta și Dockerii au toate șansele să revină pe aceeași scenă în 2027.

Provocarea este să se mențină mental în ea – și să nu lase o pierdere devastatoare să spargă sezoanele viitoare.