Richard E Acorda: În ciuda vastului nostru ansamblu combinat, drumurile noastre nu s-au mai încrucișat până acum, nu-i așa?
Christine Baranski: Din păcate nu. Ne-am fi putut distra bine acum câteva decenii. O fată ar fi putut avea probleme reale. Dar iată-ne, iar acum suntem veteranii. Sunteți printre marii actori de caractere, apărând încântător în atât de multe lucruri și fiind mereu pe măsură.
REG: Răposata mea soție a spus că sunt în anii condimentului, în care ești adăugat la masă în aceste roluri cameo precum oțet sau ketchup sau muștar, condimente sau murături sau orice altceva. Cred că este absolut corect.
CB: Face o carieră interesantă și variată. Cu siguranță ai o perioadă de valabilitate dacă ești o doamnă principală. Este un biban mai greu de coborât, ceea ce este un fel despre febra fânului. Personajul meu, Judith Bliss, nu poate să accepte că nu mai este acolo sus. Am avut o carieră lungă pentru că mă simțeam confortabil să fiu actriță în rol secundar. Am făcut The Real Thing de Tom Stoppard pe Broadway în 1984 [for which she won the first of two Tony awards]. Personajul meu, Charlotte, este atât de plin de duh și are această repartie minunată cu Henry, interpretat de Jeremy Irons. Îmi făceam scenele, apoi mergeam în dressing, iar oamenii îmi spuneau: „Oh, am vrut să te întorci!” Se vor sătura de mine cu febra fânului. Va fi mai degrabă: „Când va părăsi scenă?”
Ryan Gilbey: Judith în febra fânului a fost interpretată de toată lumea din Edith Evans şi Celia Johnson la Judi Dench, Penelope Keith şi Lindsay Duncan. De ce este piesa un astfel de magnet pentru marii interpreți?
CB: Ei bine, este o actriță în vârstă și cât de delicios să joci asta în ultimii ani. Totul este despre vanitatea și vulnerabilitatea îmbătrânirii. Are o gravitate; Chiar o găsesc destul de dragă. Nu trebuie să fii o actriță în vârstă pentru a te simți așa ca femeie, în special în cultura noastră. Ne agățăm de tinerețe pentru o viață dragă. Ai putea spune că totul se învecinează cu tabăra, dar pentru că este Coward și scrie cu afecțiune și cinic despre oamenii de teatru, are o dulceață – tabăra este elegantă. A scris-o la 24 de ani, așa că chiar și când era tânăr a avut acel sentiment de ceva în spatele întregii faime și farmec.
Christine, este prima dată când intri în West End, dar a patra piesă de laș. Care este secretul pentru a-l stăpâni?
CB: Dacă aflați, vă rog să ne spuneți? Viteză, ușurință, ușurință a tonului. El folosește cuvintele ca arme. Îmi doresc foarte mult ca oamenii să se ridice și să asculte pentru că nu mai folosim limbajul ăsta, nu-i așa?
Judith și soțul ei, Davidjucat de Richardsunt hotărât gazde sărace. Ce face o gazdă bună și o petrecere decentă?
REG: Răposata mea soție a spus că toată lumea de acolo ar trebui să cunoască cel puțin două persoane. Este fără greșeală și înseamnă că tu, în calitate de gazdă, poți lăsa oamenii să se descurce. Dacă nimeni nu cunoaște pe nimeni, ești supărat. Am descoperit că, ori de câte ori o petrecere a fost incomodă, este pentru că nu există suficient lipici social pentru început.
CB: Am avut cea mai minunată petrecere la casa lui Richard în primul weekend în care am fost aici la Londra. Este cea mai fermecătoare, magică casă. Poți să-mi descrii, Richard.
REG: Maximalist.
CB: Stăteau în jur, beau băuturi și râdeau Steve Martin și Martin Short, Helena Bonham Carter, Gary Oldman, diverși soți și fiica și ginerele lui Richard. A fost atât de relaxant, în ciuda pedigree-ului extraordinar al tuturor acestor oameni talentați cu ego-uri mari.
REG: Eram 12, așa că încă mai auzeai pe cineva la celălalt capăt al mesei și nu te simțeai tăiat. Christine îi cunoștea deja pe Steve, Marty și Helena, dar nu pe Gary. Gary o cunoștea pe Helena, dar nu pe Steve și Marty. Era suficient adeziv.
Tu și Gary Oldman ați lucrat împreună de câteva ori, nu-i așa, Richard? Inclusiv pe unul dintre primele dvs. credite, Filmul BBC al lui Les Blair Honest, Decent and True.
REG: Da, era 1985. În ziua în care am aterizat aici când am emigrat din Swaziland în 1982, m-am dus să-l văd pe Gary în piesa Summit Conference cu Glenda Jackson în rolul Eva Braun și Georgina Hale în rolul Clarei Petacci, amantele lui Hitler și Mussolini. Acolo l-am întâlnit prima dată. Ne-am căsătorit fiecare în același timp – ei bine, Gary a fost căsătorit de cinci ori – iar fiica mea s-a născut cam în aceeași perioadă cu primul său copil. Când a trebuit să slăbesc pentru Withnail și pentru mine, l-am întrebat pe Gary cum a făcut-o pentru Sid și Nancy. Tocmai îmi petrecusem aproape un an când eram șomer încercând să mă îngraș, pentru că citisem într-o revistă că dacă ai 6 picioare, ar trebui să cântărești 12 pietre. Acum, n-am cântărit niciodată 12 pietre în viața mea, așa că făceam toată pudra pentru îngrășare, sala de sport și toate astea. Apoi Bruce Robinson, regizorul Withnail, a spus: „Poți pierde o piatră?” Așa că l-am sunat pe Gary, care cred că nu mâncase decât ton și pepene galben; a ajuns chiar internat la un moment dat. În schimb, am fost la Boots și am luat pudră pentru îngrășare, iar munca mea de un an a dispărut într-o săptămână.
Înainte de asta, Bruce nu a spus că arăți ca „un gras Dirk Bogarde”?
REG: A făcut-o. Încă îmi spune Fatty.
Când mergeai la o audiție pentru Withnail, ai trecut Bill Nighy ieşind.
REG: Bill Nighy. Kenneth Branagh. O grămadă de oameni s-au îndreptat spre ea. A trebuit să citesc scena din bucătărie la începutul filmului. Bruce mi-a spus: “Aruncă-l pe Noël Coward. Personajul nu este atât de afectat pe cât crezi. Citește-l cu mai multă furie.” Eram șomer de nouă luni, așa că furia aia a fost foarte ușor de folosit.
Christine, găzduiești?
CB: Am o casă minunată pe un lac în Connecticut și am găzduit acolo câțiva actori foarte celebri. Are un doc foarte lung care a fost „bunic”, deoarece nu mai permit un doc atât de lung să fie construit, dar acesta are aproximativ 100 de ani. Te așezi în sufragerie vara și privești apusul, apoi ieși seara și te scufundi în lac. Când am făcut Boeing-Boeing timp de nouă luni pe Broadway cu Mark Rylance, el a devenit un prieten grozav – este nașul celui de-al treilea nepot al meu – și eram acolo urlând la lună la patru dimineața. Atât de distracție.
REG: Ați avut vreodată pe cineva care să nu-și dezbrace hainele?
CB: Oh, nu este o condiție prealabilă. Încurajez oamenii doar dacă sunt confortabili și dacă este întuneric beznă. Deși o actriță pe care o ador a insistat să facă plajă complet goală în mijlocul după-amiezii. De fapt, își petrecea toată noaptea pe doc, adormea acolo și apoi se trezea în zori și iată că era!
Ai câștigat un Emmy în 1995 pentru sitcom Cybillunde ai jucat Cybill Shepherdcel mai bun prieten divorțat al lui. Dar ai fost reticent să faci televizor, nu-i așa?
CB: Absolut. În principal pentru că nu am vrut să locuiesc în Los Angeles. Am avut și o carieră de teatru foarte activă, mergând din piesă în piesă; Mi-a plăcut. A devenit doar o chestiune de a crește doi copii și de a avea de plătit facturile de școlarizare. Așa că la 41 sau 42 de ani, mi-am început cariera de televiziune cu avertismentul că aș face naveta. Nu am cumpărat niciodată imobile în LA. Am locuit într-un hotel și am fost la primul ochi roșii înapoi la copii. Câștigând premiul Emmy mi-a oferit această vizibilitate. Am lucrat cu Mike Nichols la The Real Thing, dar din cauza Emmyului m-a ales în The Birdcage. Majoritatea lucrurilor mele de film și televiziune s-au întâmplat după vârsta de 40 de ani.
REG: Am citit ieri că a existat un număr fără precedent de premii Emmy pentru actorii de peste 50 de ani în acest an.
CB: Era timpul.
Christine și unul dintre câștigătorii din acest an, Jean Smart de la Hacksjucat pui de motociclist în Cuplul ciudat II.
CB: Bine făcut! Da, Jean a dansat cu Jack Lemmon și am ajuns să dansez cu Walter Matthau. Nu a fost un film bun, dar să lucrez cu acei tipi la sfârșitul carierei lor… oh, i-am adorat. Lemmon a fost profesionistul desăvârșit, întotdeauna primul de pe platou, iar Matthau a fost acest urs bătrân de lână, nenorocit și iubitor.
REG: Vorbind despre Mike Nichols, am luat cina cu Mike acum 22 de ani, cu o seară înainte de a pleca în Africa să fac singurul film pe care l-am regizat, Wah-Wah. I-am cerut un sfat și mi-a spus – în afară de faptul că fac servicii de catering bune – că actorii pot acționa întotdeauna mai repede decât cred că pot. El a spus: „Fă-ți interpretările de care ești mulțumit. Oferă-le actorilor reprizele de care sunt mulțumiți. Și apoi spune-le: „Hai să facem una pentru Mike.’” Este uimitor, viteza și eficiența când oamenii nu fac pauze și nu întrerup… replicile… tot… timpul. Pentru că nu facem asta în viață, nu-i așa? A fost un sfat grozav.
CB: Era. Nu putea tolera îngăduința. Era atât de înverșunat de inteligent și îi plăcea claritatea. Richard, te-ai simțit minunat lucrând cu Robert Altman?
REG: Am făcut-o. Am lucrat cu el la The Player și Gosford Park și la un film groaznic numit Pret-a-Porter. În timp ce ceilalți doi aveau scenarii, Pret-a-Porter a spus așa: “Ryan, Christine și Richard se întâlnesc într-o cameră mică. Ea vărsă apa. Se ceartă. Improviză.” Nu avea structură și ca urmare a fost un accident de mașină. Dacă ai un scenariu bun, poți să înfrumusețezi și să adaugi lucruri, dar acesta a fost gratuit pentru toți. A fost o zi nebună în care Danny Aiello a pierdut complet complotul. Se presupunea că Sophia Loren a leșinat, iar el s-a infiltrat în scenă și a început să o preia: „O să-i fac o resuscitare gură la gură!” El a numit-o pe Lauren Bacall „o târfă de stânga Commie”. Apoi l-a insultat pe Rupert Everett pentru că este englez și pentru că este…
CB: Aoleu. Lauren l-a mâncat și l-a scuipat?
REG: Nu a luat prizonieri. Ea i-a rupt cinci altele noi. A fost mai dramatic decât orice s-a întâmplat în filmul propriu-zis. Niciunul din distribuție nu va vorbi cu Danny după aceea; l-au trimis la Coventry.
CB: Toți avem poveștile noastre.
Christine, ai lucrat vreodată așa cum a făcut Altman, cu mai multe camere și actorii care nu știu întotdeauna sigur dacă sunt în filmare?
CB: Un pic la televizor. Cred că este o modalitate grozavă de a-i ține pe actori la curent. Sitcom-urile pot fi însă chinuitoare. Dacă publicul de la studio nu râde, scriitorii pleacă și vin cu o altă glumă acolo și apoi. Ele se adaptează mereu și trebuie să găsești acele unice. Știi că trebuie să râzi pentru că e treaba ta. Este o disciplină minunată. După toată acea comedie, i-am spus managerului meu: „Este timpul să fac un rol dramatic”. Ai grijă ce îți dorești, pentru că dacă The Gilded Age merge pentru al cincilea an, vor fi 18 ani consecutivi de muncă la televizor, după The Good Wife și The Good Fight.
Cu tine înăuntru Epoca de Aur și Richard în Parcul Gosford şi Downton Abbeyamândoi faceți parte din Julian Fellowes Univers dramatic.
REG: Da, dar nu suntem la fel de bogați ca Julian Fellowes. Ei bine, Christine probabil este, dar eu nu sunt.
Am observat alte câteva asemănări pe CV-urile dumneavoastră. Amândoi ați apărut în comedii grozave de Steve Martin: Richard în LA Story, Christine în Degetul arcului.
CB: Subevaluat, cred. Cu siguranță are unele dintre cele mai grozave lucrări ale lui Eddie Murphy. Era uriaș atunci. Prima sa zi pe platou, a trebuit să trec pe stradă și să-l agresez. Este un actor cu adevărat inteligent. Și Doamne, are instincte de comedie! De asemenea, este o persoană foarte privată.
REG: Deci nu se va scufunda în Connecticut?
CB: Fără bătăi de cap cu Eddie Murphy.
La începutul carierei tale, ai apărut și fiecare într-un film erotic scandalos. Richard era înăuntru Henry și iuniefilmul pentru care este controversat NC-17 evaluare (cel mai mare rating de vârstă) a fost creat în SUA.
REG: Asta e corect. Are o mulțime de scene de bătaie și bordel.
CB: Nu suntem cunoscut pentru lucrările erotice, ar trebui să spun. Dar da, al meu avea 9 săptămâni și jumătate. Am jucat rolul prietenului lui Kim Basinger. Am o cină în care îmi echilibrez o linguriță la capătul nasului. Și pot să beau cât timp stă cam atârnat acolo.
REG: Ar trebui să faci asta în timpul scenei de mic dejun din febra fânului.
CB: Și să te superi, draga mea?
